Personal FCRP
- CADRE DIDACTICE și PERSONAL ADMINISTRATIV
Cadrele didactice titulare și personalul administrativ pot beneficia de o mobilitate de predare sau formare în cadrul programului Erasmus+. Mobilităţile pot dura până la 7 zile (5 zile de activitate și 2 zile de transport) şi se pot desfăşura în cadrul unei universităţi partenere, în urma unei selecţii în cadrul FCRP.
Selecția
Selecţia se va face în funcţie de dosar şi de bugetul alocat Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice. Selecția se realizează în sistem ongoing, până la epuizarea fondurilor sau în termenele prevăzute în anunțurile selecției. Au prioritate cadrele didactice care nu au beneficiat de o mobilitate Erasmus în anul academic anterior.
Depunerea dosarelor se face exclusiv online, prin trimiterea acestora la adresa [email protected].
Dosarul trebuie să conțină:
(a) Programul mobilității (aprobat de universitatea parteneră). Programul trebuie completat în limba engleză (Anexa 1). (b) Cerere către Decan (Anexa 2)
Finanţarea mobilităţii
Pentru a putea fi finanţată mobilitatea, dosarul trebuie să fie complet şi să fie depus cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea mobilității. Pentru mobilitățile de predare și formare în cadrul programului Erasmus+ se decontează:
- Transport: sumă forfetară, calculată în funcție de distanță, cu ajutorul unui calculator electronic pus la dispoziție de Comisia Europeană. În funcție de numărul de kilometri, se alocă o sumă forfetară.
- Subzistenţă: acordată pentru fiecare zi, suma depinde de țara unde are loc mobilitatea.
Nu se decontează alte cheltuieli (asigurare de sănătate, transport local, diurnă etc).
CADRE DIDACTICE:
Selecția în curs: 11.11.2024 - Anunțul complet al selecției pentru anul academic 2024/2025 și lista universităților partenere se poate descărca aici.
Selecții trecute:
- 30.10.2019 - Anunțul complet al selecției pentru anul academic 2019/2020 și lista universităților partenere se poate descărca aici.
- 14.04.2022 Anunțul complet al selecției pentru anul academic 2021/2022 și lista universităților partenere se poate descărca aici.
- 01.11.2022. Anunțul complet al selecției pentru anul academic 2022/2023 și lista universităților partenere se poate descărca aici.
- 18.05.2023 (Actualizare contract de finanțare Erasmus+). Anunțul complet al selecției și lista universităților partenere pentru anul academic 2022/2023 se poate descărca aici.
- 20.02.2024 Anunțul complet al selecției și lista universităților partenere pentru anul academic 2023/2024 se poate descărca aici.
- 26.04.2024 Anunțul complet al selecției și lista universităților partenere pentru anul academic 2023/2024 se poate descăra aici
- 11.06.2024 Trimiterea dosarelor de înscriere pentru selecția pentru mobilitățile de predare 2023/2024 a fost prelungită până pe 20.07.2024. Mobilitățile se pot realiza până pe 30.09.2024
PERSONAL ADMINISTRATIV:
Selecția în curs:
Selecții trecute
- 30.10.2019 Anunțul complet al selecției pentru anul academic 2019/2020 și lista universităților partenere se poate descărca aici.
- 14.04.2022 Anunțul complet al selecției pentru anul academic 2021/2022 și lista universităților partenere se poate descărca aici
- 01.11.2022. Anunțul complet al selecției pentru anul academic 2022/2023 și lista universităților partenere se poate descărca aici.
- 18.05.2023 (Actualizare contract de finanțare Erasmus+). Anunțul complet al selecției și lista universităților partenere pentru anul academic 2022/2023 se poate descărca aici.
- 26.04.2024 Anunțul complet al selecției și lista universităților partenere pentru anul academic 2023/2024 se poate descăra aici
- 11.06.2024 Trimiterea dosarelor de înscriere pentru selecția pentru mobilitățile de formare 2023/2024 a fost prelungită până pe 20.07.2024. Mobilitățile se pot realiza până pe 30.09.2024